30 de percheziţii în două județe, persoane care au obţinut indemnizaţii false în pandemie
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, efectuează, joi, 30 de percheziţii într-un dosar de infracţiuni economice, zeci de persoane fiind bănuite că au obţinut bani de la stat folosindu-se de contextul pandemic.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, descinderile au loc în Prahova şi Dâmboviţa, atât la sediul unei societăţi comerciale, cât şi la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, 44 de mandate de aducere urmând a fi puse în executare.
“Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie şi decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin, cauzată de întreruperea activităţii ca urmare a restricţiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obţinerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activităţi de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată. Fiecare solicitant ar fi întocmit şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obţinerea de venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe şi imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pe durata stării de alertă”, precizează sursa citată.

Prin activitatea organelor de cercetare penală s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova.
În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La activitate participă poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.
Cercetările în dosar vizează fapte de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals.
AGERPRES