400 de mii de lei, suma propusă pentru buna desfășurare a Zilelor Municipiului Roman, 2025

În perioada 20-25 mai 2025 vor avea loc ,,Zilele municipiului Roman”, ediția a XV-a, prilej cu care se vor organiza mai multe manifestări culturale, artistice, religioase, educative, sportive și de divertisment. Astfel, în această perioadă se vor desfășura următoarele acțiuni:
• „Ziua Diplomației” – având ca invitați delegații străine din orașe cu care Municipiul Roman are relații de colaborare și înfrățire, pentru care sunt necesare cheltuieli cu asigurarea transportului de la aeroport la Roman și retur, transport în municipiul Roman pe timpul șederii și la obiectivele turistice din apropierea Romanului, asigurare cazare cu pensiune completă și masă festivă, vizitarea obiectivelor din ținutul Neamțului, cheltuieli de protocol, materiale promoționale personalizate și obiecte tradiționale pentru promovarea imaginii municipiului Roman, catering, ecran de proiecție;
• „Gala Excelenței Romașcane – Zece pentru Roman” – festivitatea de premiere a unor personalități romașcane, pentru care sunt necesare: diplome, flori, dineu oficial, sală de festivități, sonorizare, plachete/trofee, materiale de promovare, servicii foto și video, ecran de proiecție;
• „Gala Excelenței în educație” – festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor coordonatori care au obținut rezultate meritorii la olimpiadele și la concursurile naționale și internaționale, recunoscute de Ministerul Educației, pentru care sunt necesare: premii în bani, diplome, logistică, sală, sonorizare, banner;
• Conferința Națională cu tema ,,Divizia 7 Infanterie Roman. Onoare, Glorie și Jertfă. Tradiție și continuitate”, ediția a III-a, care va avea loc în Sala „Nicolae Manolescu-Strunga” a Primăriei Roman – organizatori: Primăria Municipiului Roman în colaborare cu Baza 3 Logistică „Zargidava” Roman și Muzeul Militar „Ștefan cel Mare” – Filiala Moldova, Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, precum și cu Filialele Neamț și Subfilialele Roman ale Asociației Naționale a Cultului Eroilor „Regina Maria” și Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, pentru care sunt necesare următoarele: cazarea invitaților de rang înalt, militari și reprezentanți științifici, masă oficială, coffee-break, catering, tipărirea mapelor, documentației și afișelor-program ale conferinței, pliante de promovare istorică și turistică a municipiului Roman, materiale promoționale personalizate, cheltuieli de protocol, alte cheltuieli materiale, de logistică și organizare;
• Manifestări cultural-artistice în cadrul „Serii SERGIU CELIBIDACHE” – spectacole de gală cu laureații olimpiadelor și concursurilor naționale de muzică clasică, profesori și foști absolvenți ai Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” Roman, pentru care sunt necesare următoarele: sală de spectacole, sonorizare, onorarii corepetitor/acompaniator, acordor, interpreți, cheltuieli de transport instrumente și materiale, cheltuieli de protocol, aranjamente florale, invitații, banner/roll up la scenă, ecran de proiecție, cheltuieli de logistică și organizare;
• Organizarea Concursului „Speranță pentru mâine”, pentru elevii liceelor romașcane, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” Roman, pentru care sunt necesare: premii în bani, diplome, cheltuieli materiale și de logistică;
• Festivalul de teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VII-a – cu participarea unor trupe de teatru din Roman, Medgidia, Lugoj, Mediaș, Brașov și Cahul, pentru care sunt necesare următoarele: închiriere sală de spectacole, sonorizare, cazare și masă pentru trupele invitate, cină festivă, afișe, flyere, banner, diplome, plachete/trofee, aranjamente florale, cheltuieli de logistică și organizare;
• Show Sportiv „Ziua Campionilor” – pentru care sunt necesare următoarele: scenă, afișe, flyere, banner, promovare, sonorizare, ecran de proiecție, cupe, medalii și diplome;
• Competiții sportive în cadrul Cupei „Roman-Mușat” 2025, organizate cu sprijinul C.S.M. Roman și unităților de învățământ din Roman, la mai multe discipline sportive: șah, fotbal, duatlon, powerlifting, box, tenis, tenis de masă, pentru care sunt necesare: diplome, medalii, cupe, cheltuieli de arbitraj, premii materiale sportive și premii speciale, apă, asistență medicală, topuri de hârtie, afișe, cheltuieli de logistică (mese, scaune, corturi, var, conuri și garduri de delimitare, etc.) și de organizare;
• Cupa copiilor la orientare turistică, ediția a V-a, organizată în parteneriat cu Clubul Copiilor Roman, la Complexul de agrement Moldova, pentru care sunt necesare: diplome, medalii, cupe, asistență medicală;
• Spectacole de divertisment, de muzică ușoară și populară, organizate în perioada 23-25 mai 2025, cu talente locale, artiști locali și artiști consacrați, DJ, pentru care sunt necesare următoarele: onorarii artiști, DJ și prezentator, transport, cazare și diurnă pentru artiștii profesioniști, DJ și staff-ul lor tehnic, servicii sceno-tehnice, spectacol de artificii, plata drepturilor de autor UCMR-ADA, UPFR, cheltuieli cu promovarea evenimentelor în massmedia, afișe, bannere, spot, publicitate, protecție scenă, scenă, lumini și sonorizare pentru spectacole, ecrane de proiecție, asistență medicală, etc.;
• Servicii sceno-tehnice pentru trei zile de spectacole de divertisment, respectiv: scenă, sonorizare, lumini, personal tehnic, banner la scenă, ecrane de proiecție;
• Organizarea „Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor” și a Parcului de distracții, în municipiul Roman, în perioada 23-25 mai 2025. Pentru aceste acțiuni sunt necesare cheltuieli cu promovarea evenimentului în mass-media, afișe, bannere, spot, publicitate, pază, furnizare apă și energie electrică, salubritate;
• Inaugurări și slujbe de sfințire pentru obiective din municipiul Roman, pentru care sunt necesare cheltuieli cu materiale și logistică, plăci comemorative, etc. pentru buna desfășurare a activităților;
”Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților menționate mai sus, rog domnii consilieri să aprobe efectuarea unei cheltuieli din bugetul local în sumă maximă de 400.000 lei pentru organizarea manifestărilor culturale, artistice, religioase, educative și sportive care vor avea loc în cadrul ,,Zilelor municipiului Roman” 2025, ediția a XV-a.” se arată în referatul de aprobare a Proiectului de Hotărâre care urmează a fi votat în Sedința de Consiliu Local de mâine, 29 aprilie 2025.