Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

6 noiembrie 2020: acțiuni desfășurate în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19

0

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 170 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

Au fost organizate 10 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 146 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 189 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.262 de persoane.

Echipele de control au depistat 200 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. De asemenea, o sancțiune contravențională a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 18.300 de lei.

În contextul creșterii numărului de infectări, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Covid-19.

Măsurile dispuse în acest context au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare.

Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci acela de a limita răspândirea virusului Covid-19, precum și de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, în contextul stării de alertă.

Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.