7 ianuarie: Crăciunul pe rit vechi. De ce Nașterea Domnului este sărbătorită în două luni diferite

Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor,- de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferență de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar.

După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împaratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Șfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.

Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute și 46 secunde rezultă anual o diferenta de 11 minute și 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocțiul de primavără.

Specialiștii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primavără retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învățații vremii – în Răsprit ca și în Apus – au sesizat faptul și au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate că în anul 1923, la un congres ținut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunțe la calendarul iulian și să adopte calendarul gregorian, data Paștilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinoctiul de primavără are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanţa cu data Paștelui din Biserica Catolică.

Între timp, s-a constatat de către astronomi că și între calendarul gregorian din 1582 și cel astronomic există o diferență anuală, diferență care, la 3500 de ani, ar face ca și calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zis și o noapte.

Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama și de această diferență.

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.

Astfel, în această perioadă sărbătoresc Crăciunul credincioșii ortodocși de rit vechi – rușii lipoveni, ucrainenii din Dobrogea, basarabenii și sârbii din Banat.

După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiționale se reunesc la o masă de post, denumită „Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificație a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Nașterii Mântuitorului.

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocșii de stil vechi pun aceleași bunătăți de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minoritățile de ruși lipoveni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunță, în noaptea Nașterii Domnului, o mare Sărbătoare.

În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradițională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, pește, ciorbe și borșuri, zacuscă, totul stropit din abundență cu vin rubiniu și votcă.

Rușii lipoveni pun pe masa de Crăciun preparate ca haladet (piftie cu reţetă specială), lapsa (tăieţei fierţi în supă de pui), vareniki (colţunaşi cu brânză). Gospodinele basarabence pregătesc colaci mici şi „ajunel”, pe care le leagă cu o aţă, alături de câteva flori de busuioc, apoi le agaţă de icoana şi le păstrează până când se sărbătoreşte Sfântul Gheorghe. Dupa aceea, le scot şi le dau animalelor să manance, pentru a păzi casa de spiritele rele şi ghinion.

În noaptea de 24 spre 25 decembrie, la miezul nopţii, sârbii obişnuiesc să „aprindă banjak-ul”, adică să dea foc unei crengi de stejar. Conform traditiei, acest lucru le va aduce fericire şi noroc întreg anul.

La masa de Craciun, obiceiul este să pună sub faţa de masă bani şi fân, pentru a atrage bunăstarea casei. Acestea sunt scoase de sub faţa de masa abia de Bobotează, pe 19 ianuarie.

În România trăiesc peste un milion de adepți ai Bisericii Creștin-Ortodoxe de Stil Vechi, îndeosebi ruși lipoveni și sârbi.

surse: crestinortodox.ro