A rămas fără tractor și remorca pentru transport ilegal de lemn, la Săbăoani

La data de 15 martie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN2-E85 între Castelul de Apă și municipiul Roman, se deplasează un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă care este posibil să transporte material lemnos fără documente de proveniență.
În temeiul sesizării polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a ansamblului auto, care transporta cherestea, în localitatea Cordun.
Procedând la verificarea legalității transportului, a rezultat faptul că acesta nu este însoțit de un aviz de transport al mărfii, materialul lemnos fiind fără proveniență.
Ansamblul de vehicule a fost însoțit la depozitul Ocolului Silvic Roman, unde împreună cu reprezentanții silvici a fost inventariat materialul lemnos, rezultând o cantitate de 59,78 m.c. cherestea, în valoare de 43.220 lei.
Ansamblul auto și materialul lemnos au fost indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor în cauză.