Accident cu victimă în această dimineață pe E85 la Secuieni
Astăzi, 5 decembrie, în jurul orei 06:30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, în afara localității Secuieni.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că în timp ce un tânăr, de 22 de ani, din județul Vrancea, conducea un autotractor cu semiremorcă, din direcția Bacău spre municipiul Roman, în afara localității Secuieni ar fi surprins și accidentat un bărbat, care se deplasa pe o bicicletă, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Sinsp.Ciofu Ramona IPJ Neamț