Accident cu victimă în Neamț
La data de 05 octombrie a.c., ora 12:40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15B, în localitatea Vânători-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 47 de ani, conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de un mijloc de transport în comun, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei tinere de 20 de ani, pasager în mijlocul de transport în comun, care a fost transportată la o unitate medicală.
Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ Neamț