Accident cu victimă pe E85 în Horia
La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 11:30 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 2, în localitatea Horia.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din Horia, ce se deplasa pe strada Secerii, din localitatea Horia, ajuns la intersecția cu DN 2, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, acroșând un biciclist, de 62 de ani, din Horia.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea biciclistului.
În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
insp. Ciofu Ramona– IPJ Neamț