Accident în municipiul Roman, a intrat cu mașina într-o țeavă de gaz
În data de 08.05.2022, la ora 21:35, pompierii au fost înștiințați prin apel la 112 despre un accident rutier produs în municipiul Roman pe strada Matei Milo.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit o țeavă de gaz ruptă ca urmare a producerii unui accident rutier.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor până la sosirea unui echipaj al operatorului economic de distribuție a gazelor.
Nu au fost victime.
Lt. Popa Irina, purtător de cuvânt al ISU Neamț.