Accident mortal pe Autostrada A1 Deva – Nădlac. O mașină a intrat violent sub un autocamion.
Un grav accident rutier s-a produs, miercuri după-amiază, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac. Din primele informații, în urma coliziunii dintre două autovehicule o persoană a decedat.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 567, în zona localității Pecica din județul Arad.
Din primele date, în accidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism. În urma coliziunii, o persoană a decedat.
Potrivit ISU Arad, în momentul sosirii echipajelor de intervenție a fost găsită o victimă încarcerată si decedata în autoturism.
Traficul rutier în zonă a fost blocat pe sensul către Arad.
Știre in actualizare