Accident MORTAL pe DN 19 în județul Bihor. O șoferiță a decedat după un impact FRONTAL între un autoturism și un TIR
Un grav accident rutier în urma căruia o persoană a decedat s-a produs, joi dimineață, pe DN 19 în județul Bihor, după un impact frontal între un autoturism și un TIR.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 19 Oradea-Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieșire din localitatea Biharia, județul Bihor.
Din primele informații a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și un autotren.
În urma impactului, autoturismul a ieșit de pe șosea și a intrat în șanț.
Conducătorul autoturismului – o femeie, a rămas blocată ăntre fiarele contorsionate ale mașinii.
Potrivit ISU Bihor, echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru șoferița autoturismului, fiind declarat decesul.
Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.
Reamintim că un alt accident mortal s-a produs duminică, 25 iulie, tot pe DN 19 în zona localității Biharia. Două persoane au murit și alte cinci au fost rănite după un impact FRONTAL între două autoturisme.