Accident mortal produs în Cotu Vameș. Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața
La data de 21 decembrie a.c., ora 16:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 207C, în localitatea Cotu Vameș.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Solca, conducea un autoturism, în localitatea Cotu Vameș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și lovind un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor doi pasageri cu vârste de 21 și 47 de ani, care au fost transportați la spital. Din nefericire, ulterior a fost pronunțat decesul pasagerului de 47 de ani. Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.