Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Activitatea IPJ Neamț pe anul 2022, in statistici

0

În anul 2022, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț a avut ca obiectiv primordial siguranţa cetăţeanului, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranţa stradală, rutieră şi siguranţa transporturilor, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii și asigurarea climatului de legalitate a mediului.

La finalul anului 2022, procentul de ocupare a funcţiilor prevăzute în statul de organizare este de 81,52%.

Pentru prevenirea criminalităţii au fost organizate 162 de întâlniri directe cu reprezentanții unităților de învățământ, au fost desfășurate 318 ședințe de prevenire-instruire la clasă cu 9.937 de beneficiari și au fost întocmite 62 de analize de caz, în urma unor evenimente semnalate în unități de învățământ sau în zona adiacentă acestora.

Pentru îndeplinirea obiectivelor în domeniul prevenirii criminalităţii, în anul 2022, au fost implementare trei programe prioritare de acţiune care au vizat perfecţionarea sistemului relaţional şi prevenirea comiterii unor categorii de fapte antisociale, fiind inițiate proiecte și campanii în domeniul prevenirii infracțiunilor contra persoanei, infracțiunilor contra patrimoniului și a criminalității informatice.

Pentru realizarea pregătirii profesionale continue, în anul 2022, 184 de polițiști au fost instruiți pe linia conducerii auto defensive, fiind desfășurate 112 activități de pregătire fizică și autoapărare, 88 de activități de pregătire tactică și executate 12 activități de tragere.

De asemenea, în cursul anului 2022, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, 248 de polițiști au fost instruiți cu privire la acordarea primului ajutor.

La fel ca și în anul precedent infracţionalitatea sesizată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț înregistrează o scădere.

În anul 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au dispus măsuri ferme pentru combaterea infracționalității, fapt pentru care a fost înregistrată o diminuare cu 3,02% a criminalităţii sesizate, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, structurile de ordine publică au acţionat, în sistem integrat, cu  I.J.J. Neamţ, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău și Polițiile Locale, acţiunile având ca scop menținerea ordinii și liniștii publice în comunitate.

Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, poliţiştii au întreprins numeroase activităţi de menţinere a ordinii publice, printre care menționăm 18.762 de intervenţii la evenimente, dintre care 6.774 în mediul urban și 11.988 în mediul rural, fiind aplanate 4.792 de stări conflictuale.

În privința criminalității contra patrimoniului,  în anul 2022, infracționalitatea sesizată s-a păstrat la același nivel cu anul 2021, furturile având ponderea cea mai mare în cadrul acestei categorii, respectiv 49,95%.

La nivelul județului Neamț, în cursul anului 2022, polițiștii au intervenit la 4.846 de sesizări privind stări conflictuale, 2.468 dintre acestea intrafamiliale și la  3.485 de sesizări privind cazuri de violență domestică, fiind emise 356 de ordine de protecție provizorii.

Pentru deservirea comunității, au fost emise 43.855 de certificate de cazier judiciar, precum și 3.045 de adeverințe de integritate comportamentală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2019.

În anul 2022, în ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, au fost soluționate 414 dosare penale. În referire la indicatorii de performanță obținuți, se remarcă 56 de propuneri de trimitere în judecată și 31 de rechizitorii.  În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare a fost recuperat un prejudiciu de 3.510.530 de lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.

Referitor la activităţile de investigare a criminalităţii, au fost soluţionate 11.511 de dosare penale, fiind dispuse 305 măsuri preventive.

În cursul anului 2022 au fost efectuate 2.524 de cercetări ale locului faptei, fiind ridicate 1.348 de urme papilare, 299 de înscrisuri, 593 de urme biologice şi 8.924 de alte categorii de urme (formă, materie, etc). Prin activităţi specifice, au fost realizate 102 identificări, valorificând urmele ridicate în urma cercetărilor la faţa locului.

Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice faţă de persoanele urmărite, fiind depistate 67 de persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei închisorii și 8 care posedau mandate europene de arestare, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. De asemenea, alte 10 persoane care posedau mandate de arestare preventivă au fost încarcerate de polițiști.

Pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost desfășurate 564 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost constatate 72 de infracţiuni, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32.104 lei.

În cadrul activităţilor preventive au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, 53 de arme de foc, 445 de kilograme de materii explozive și articole pirotehnice, 5.697 de litri și 13 kilograme de substanțe și produse chimice periculoase, 245 de kilograme de carne de vânat și 10 capcane neautorizate folosite la braconaj cinegetic.

În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, au fost desfășurate acțiuni și controale în fondul forestier, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos și pe linia legalităţii transportului materialului lemnos, fiind constatate 340 de infracţiuni la regimul silvic și fiind aplicate 548 de contravenții la Legea nr. 171/2010, în valoare totală de 885.500 de lei.

De asemenea, s-a dispus confiscarea cantității de 1.825,29 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 718.160 de lei și indisponibilizarea a 14 autoutilitare destinate transportului de material lemnos, 6 atelaje hipo, precum și altor bunuri folosite la comiterea de infracțiuni sau contravenții.

În domeniul piscicol au fost organizate 75 de controale pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul piscicol, fiind constatate, în flagrant delict, 10 infracțiuni prevăzute de legislația în vigoare.

În ceea ce privește activitatea luptătorilor pentru acţiuni speciale, în perioada analizată, au fost asigurate 19 misiuni de pază şi escortă, 29 de intervenţii rapide la evenimente, 28 de stări conflictuale aplanate, 72 de percheziţii, 8 participări la măsuri de ordine, 14  mandate de aducere executate și 10 mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare. De asemenea, luptătorii pentru acțiuni speciale au desfășurat 3 activități de negociere.

Pe linie rutieră, prioritatea polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Neamț rămâne prevenirea şi reducerea accidentelor de circulaţie grave, cât şi a consecinţelor acestora.

În ceea ce privește riscul rutier, în perioada analizată, în  judeţul Neamț, s-a înregistrat o scădere cu 3,61% a accidentelor de circulație. În privința consecințelor acestora au fost înregistrate cu 26,83 % mai multe persoane decedate, cu 8,89 % mai puține persoane rănite grav și cu 5,99% mai puține persoane rănite ușor.

În ceea de privește criminalitatea trasfrontalieră, în cursul anului 2022 au fost înregistrate 12 lucrări, fiind instrumentate 38 de dosare penale, fiind desfășurate activitățile dispuse de procuror, prin delegare, în 3 ordine europene de anchetă.

Pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniile cu incidență asupra protecției animalelor au fost constatate 62 de infracțiuni, fiind aplicate 176 sancțiuni contravenționale.

Totodată, pe parcursul perioadei analizate au fost întocmite și realizate 23 de planuri de acțiune, fiind emise 20 ordine de plasare a animalelor în adăpost, în urma cărora 66 de animale au fost salvate din situații de risc.

În ceea ce privește asigurarea managementului comunicării, au fost organizate și desfășurate numeroase campanii și evenimente publice. Dintre acestea amintim: ,,Lecție de nonviolență”, ,,Scrisoare pentru mama”, ,,Uniți reîntregim suflete”,  ,,Pauză de bucurie” și ,,Punte între generații”.

În contextul cooperării inter-instituţională, evidențiem buna colaborare cu toate unităţile de parchet competente la nivel teritorial şi cu celelalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne cu atribuţii la nivel naţional şi judeţean.

În acelaşi timp, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a avut colaborări inter-instituţionale benefice, ceea ce au contribuit la atingerea obiectivelor propuse.

Obiectivele stabilite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț pentru anul 2023 se referă la gestionarea fenomenului infracţional şi menţinerea gradului de siguranţă, îmbunătățirea parteneriatului între cetățeni și poliție, dezvoltarea capacității de comunicare publică.

De asemenea, poliștii vor continua acțiunile, pentru combaterea evaziunii fiscale,  pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor contra persoanei, contra patrimoniului, a celor ce privesc regimul armelor, muniţiilor şi substanţelor periculoase.

Polițiștii vor desfășura activități specifice, pentru reducerea violenței domestice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea educației rutiere în rândul participanților la trafic, îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț vor acţiona în continuare pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente negative, care pot afecta siguranţa cetăţenilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.