Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol în Neamț

0

La data de 7 martie  a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț, cu sprijinul reprezentaților  Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț au acționat pe luciul de apă al lacului Izvorul Muntelui Bicaz, pentru combaterea pescuitului ilegal.

Polițiștii au depistat, în flagrant, doi bărbați cu vârste de 60 și 69 de ani, din Grozăvești și Potoci, în timp ce desfășura activități de braconaj piscicol, prin folosirea unei plase de pescuit tip monofilament, cu ajutorul căreia ar fi capturat 4 kilograme de pește, de diferite specii.

Cantitatea de pește descoperită de polițiști a fost redată mediului natural.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, plasa de pescuit tip monofilament, în lungime totală de 25 de metri și ambarcațiunea folosită la comiterea infracțiunii.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea de plase monofilament, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.