Activități de informare și prevenire a traficului de persoane dedicate protejării copiilor de fenomenul traficului de persoane
Specialiști din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Bacău au continuat pe perioada vacanței de vară desfășurarea activităților de informare și prevenire a traficului de persoane dedicate protejării copiilor de fenomenul traficului de persoane .
Astfel, în perioada 19-23.08.2024, au fost realizate 4 activități unde au participat un număr de 80 copii în cadrul școlii de vară organizate de către Parohia Ortodoxă din satul Siretu, jud. Bacău, respectiv Școala Gimnazială nr. 2 Valea Mare, com. Faraoani, jud. Bacău.
Activitățile au avut drept scop:
- creșterea gradului de informare cu privire la principalele forme de manifestare a traficului de persoane în rândul minorilor;
- creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile folosirii canalelor de socializare online ;
- prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor;
- informarea copiilor cu privire la modalitățile de acțiune atunci când sunt victime/martori ai unei infracțiuni de trafic de persoane
De asemenea, copiilor le-au fost prezentate materiale realizate în cadrul campaniei naționale ”Distracție în siguranță”, campanie dedicată informării și protejării publicului asupra fenomenului traficului de persoane și creșterea gradului de siguranță a persoanelor participante la evenimentele publice de anvergură organizate de-a lungul sezonului estival, dar și mesajele sportivilor ce sustin campania ”Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur! ”, realizată în colaborare cu clubul sportiv Dinamo.
Colaborarea cu unii dintre cei mai de succes sportivi ai Clubului Dinamo precum gimnasta Larisa Iordache, scrimera Andreea Lupu, fotbaliștii Ionel Dănciulescu sau Marius Nicolae reprezintă oportunitatea de a transmite tinerilor mesaje care să contribuie la formarea unei conduite sănătoase și încurajarea tinerilor pentru a-și urma visele cu pasiune, muncă și corectitudine.
Activitățile s-au desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Alexandru cel Bun” Bacău, Agenția Natională Antidrog- CPECA BACĂU.
Astfel de activități se vor desfășura pe întreaga perioadă a vacanței de vară, menirea acestora fiind sporirea gradului de informare a copiilor pentru protejarea acestora de pericolul traficului de persoane, consecinţele comportamentului delincvent, asigurarea unui climat de siguranţă în comunitate, precum şi sporirea nivelului de încredere a copiilor în activitățile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne.