Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Acum, accident rutier in localitatea Gâdinti, o persoană încarcerată

0

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, luni seară pe DN 15D, în județul Neamț. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ajuns cu mașina într-un șanț.

Potrivit ISU Neamț, luni seară, în jurul orei 18:30, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier produs pe DN 15 D, în comuna Gâdinți.

UPDATE: Precizările IPJ Neamț:

„Luni, 21 februarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15 D.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un un bărbat, de 45 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 D, în afara localității Gâdinți, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”

În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, iar o persoană a rămas încarcerată.

La locul producerii evenimentului s-au deplasat un echipaj cu ambulanță de la SAJ și un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea din cadrul Detașamentului Roman.

Pompierii, cu ajutorul tărgii lopată, au scos din interiorul autoturismului victima, un bărbat de 45 de ani.

Victima, conștientă,  a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Roman.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.