Acum, se asfaltează podul peste râul Moldova, strat de asfalt peste mâl și …
Șoferii care au avut treaba în afara Romanului, spre Bacău, sau cei care au tranzitat municipiul, au avut astăzi nevoie de nervi de oțel. S- a decis că podul de peste râul Moldova merită re-re-reparat. Așa că lucrătorii au purces la treabă, uitând, totuși, că în această perioadă pre-pascală, oamenii vin și pleacă, că drumurile sunt pline de mașini de marfa care intră și ies din depozite și alte ”fleacuri din acestea”. De asemenea, se pare că lucrătorii au uitat că podul are DOUĂ căi, și că ar putea lucra pe rând, câte una, lăsând-o pe a doua să fie circulabilă.
Așa că podul de la Horia a fost decopertat, pe ambele căi, ceea ce a dus la cozi de peste 6 km, cel puțin dinspre Bacău. Mai mulți participanți la trafic ne-au atras atenția că după decopertare, pe marginea șoselei a rămas acel mâl specific unei strazi intens circulate. Nefiind de meserie, nu am avut nimic de spus, însă, în această seara am primit fotografii. Acestea arată cum se toarnă asfalt, se pare DIRECT peste acel mâl. Am tras această concluzie pentru că nimeni nu a văzut o mașină care să curețe mizeria aceea, de pe lângă borduri, sau vreun muncitor cu lopată care să facă acest lucru.
În urmă cu câteva conferințe de presă l-am întrebat pe primarul Romanului cam cât o să dureze acele plombe, puse ca să nu mai simțim rosturile de pe pod. Nu cred că a trecut o lună de atunci. Acum mă întreb cât o să țină această lucrare, care are capacitatea de a paraliza aproape un municipiu întreg.
Ce este de apreciat, totuși, este decizia de a lucra la pod odată cu căderea întunericului, atunci când traficul este mult redus. Mai departe, știm cu toții una din Legile lui Ohm: Ohm trăi și Ohm vedea.