Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

ADMITERE ȘCOALA DE POLIȚIE: Când încep înscrierile. Peste 2.400 de locuri disponibile la şcolile de agenţi şi subofiţeri

0

Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunţă că, din 15 februarie şi până în 28 februarie, se pot depune cererile de înscriere la şcolile de agenţi şi subofiţeri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde vor fi disponibile 2.403 locuri.

“Începând cu 15 februarie şi până în 28 februarie, cererile de înscriere se pot depune la structurile de resurse umane aparţinând inspectoratelor generale şi judeţene, cu precizarea că dosarul de candidat trebuie completat până în 10 martie 2021”, scrie Lucian Bode pe Facebook.

Vor fi disponibile 2.403 locuri repartizate astfel:

• 1.483 locuri specializare agent de poliţie;
• 220 locuri specializare agent de poliţie de frontieră;
• 400 locuri specializare subofiţer de jandarmerie;
• 256 locuri specializare subofiţer de pompieri şi protecţie civilă;
• 22 locuri specializare maistru militar auto.

“Aşa cum ştiţi, în afara evaluării cunoştinţelor, care va avea loc în 27 martie, candidaţii vor mai susţine testarea psihologică şi proba sportivă, conform planificării. Pentru cei care trec de aceste etape, urmează examinarea medicală”, mai scrie Bode.

Detalii pot fi găsite pe pagina https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/.

De asemenea, în următoarele zile, informaţii utile vor fi publicate pe site-urile unităţilor de învăţământ ale MAI: Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina , Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu” Oradea, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, precum şi cele ale inspectoratelor generale.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.