AFM: Programul Rabla Clasic 2021 ar putea fi suplimentat. Ritmul înscrierilor s-a menținut crescut
Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat. În prezent Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), este în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări, informează AFM.
„Pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menținut crescut, ceea ce a condus la suplimentări pe parcursul anului.
Pentru acest program, valoarea alocată persoanelor fizice în anul 2021 este de 510 milioane lei, care a fost integral rezervată, fiind necesară o nouă suplimentare.
Mă bucură că există un interes atât de mare pentru acest program, ceea ce reprezintă un mesaj foarte important din partea cetățenilor, că își doresc un aer mai curat și că vor să contribuie la reducerea impactului asupra calității aerului din marile aglomerări urbane”, a declarat președintele AFM, Lorand-Arpad Fulop.
Potrivit AFM, având în vedere faptul că, în prezent, bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Clasic este epuizat, Administrația Fondului pentru Mediu, împreună
cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sunt în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări în cadrul programului.