Alte două persoane infectate cu COVID-19 în școlile ieșene! Un profesor și un elev, depistați pozitiv!
Încă două persoane din învățământul ieșean au fost epistate pozitiv cu COVID-19. Este vorba un profesor de la Liceul „Al. I. Cuza” Iași și un elev de la Școala „Vasile Conta”, potrivit realitateadeiasi.net.
Mama elevului de la Școala „Vasile Conta” este medic angajat al Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iași, acolo unde sâmbătă a fost descoperit un nou focar de coronavirus. Vă reamintim că nouă cadre medicale au fost depistate pozitiv la această unitate medicală. În acest moment elevul se află în izolare la domiciliu.
„Elevul va participa la etapa speciala a acestei sesiuni a Evaluării Naționale, în perioada 29 – 30 iunie. In urma deciziei DSP Iași, ceilalți colegii acestui elev care au participat la activitățile de pregătire, săptămâna trecută, pot participa la examene”, au spus reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași, citați de realitatea.net.