ANAF: 31 mai 2021, termenul limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale. Cum se pot depune documentele
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Braşov reamintește contribuabililor faptul că 31 mai 2021 este data limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2020 de către:
- societăți,
- societățile/companiile naționale,
- regiile autonome,
- institutele naționale de cercetare-dezvoltare,
- subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor de societăţi rezidente în state aparţinând Spațiului Economic European.
În conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, se menține obligația întocmirii și depunerii situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2020 ,,la contribuabilii care nu au desfășurat activitate în anul de raportare 2020, dar au desfășurat activitate după înființare, în exercițiile financiare anterioare celui de raportare.”
Situaţiile financiare anuale şi documentele cerute de lege, se pot depune:
- în format electronic pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat.
- în format hârtie, la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată;
Pentru evitarea deplasării la sediul unităţilor fiscale, cât ṣi pentru optimizarea procesului de depunere ṣi prelucrare a situaƫiilor financiare anuale, D.G.R.F.P Braşov recomandă depunerea situaţiilor financiare anuale în formă electronică.