Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

ANAF: Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată. Model de cerere și alte detalii pentru firme

0
anaf

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a elaborat proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

Cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât și după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluționării. Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanță, după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, potrivit ANAF.

 

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 181/2020. Una dintre principalele facilități fiscale este eșalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență.

Adoptarea acestei facilități a vizat susținerea conformării la plată și menținerea lichidităților financiare pentru revitalizarea activității contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.

Condiții de acordare ce trebuie îndeplinite debitor:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;

c) să nu se afle în procedura faliment;

d) să nu se afle în dizolvare;

e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;

f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală.

Avantajele accesării eșalonării la plată simplificate, potrivit ANAF:

  • este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, în vederea susținerii conformării voluntare la plată pentru obligațiile acumulate în perioada de criză sanitară;
  • reprezintă o procedură simplificată de acordare a eșalonării la plată, pentru contribuabilii care și-au achitat obligațiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgență;
  • se acordă numai în baza unei cereri la care se poate atașa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluționare este de cel mult 5 zile;
  • se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării la plată;
  • nu se constituie garanții;
  • nu se consideră a fi restante obligațiile bugetare pe perioada eșalonării la plată;
  • pe perioada eșalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată;
  • se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, modificarea eșalonării la plată prin includerea în eșalonare a obligațiilor ce constituie condiție de menținere a valabilității acesteia;
  • se poate menține eșalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată.

Această facilitate fiscală poate fi accesată și de către debitorii care au în derulare eșalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eșalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligațiile bugetare datorate după declararea stării de urgență, condițiile mai sus menționate fiind aplicabile și în cazul lor.

Totodată, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 29/2020, precum și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie a.c.:

1. Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență Guvernului nr. 29/2020 și neachitate până la data de 25 decembrie 2020.

2. Nu sunt considerate obligații fiscale restante, potrivit legii, obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență Guvernului nr. 29/2020 și neachitate până la data de 25 decembrie 2020.

3. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somație, poprire și valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, precum și a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanțe naționale.

4. Nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate până la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eșalonare, cu respectarea perioadei de eșalonare aprobate.

5. Se suspendă condițiile de menținere a valabilității eșalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiții se consideră îndeplinite dacă debitorii achită obligațiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale.

6. Pentru obligațiile care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eșalonării la plată, cu condiția ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menționat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător.

7. Obligațiile bugetare care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eșalonare, nu sunt considerate obligații fiscale restante.

8. Extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

9. Termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la data de 25 decembrie 2020.

Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât și de către organele fiscale. De asemenea,  prin proiectul de ordin au fost elaborate și modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluționarea  cererilor depuse de mediul de afaceri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.