Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Anchetă extinsă a procurorilor DNA, 8 persoane de la Serviciul de Ambulanță Neamț reținute

0

Dan Dorin Morenciu

Procurorii DNA Bacău au extins ancheta în cadrul dosarului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ şi au pus sub acuzare opt persoane pentru infracţiunea de dare de mită, care vor fi prezentante instanţei vineri cu propuneri de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA remis, vineri, persoanele în cauză ar fi acceptat şi ulterior ar fi remis managerului general interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, prin intermediul asistentei şefe Elena Preda, suma de 6.000 euro de persoană pentru a fi declaraţi admişi la un concurs ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar, în cadrul SJA Neamţ.

Vineri, cei opt inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar, managerul interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, şi asistentele şefe Elena Preda şi Luminiţa Rozoschi au fost arestaţi preventiv vinerea trecută.

Anchetă extinsă a procurorilor DNA, în cadrul dosarului de la Serviciul de Ambulanță Neamț. Opt angajați, reținuți: Pentru ce s-a primit suma de 40.000 de euro

„La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial.

Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul SJA Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale”, arată anchetatorii.

În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.