Dental Alliance

January 22, 2025

Arest la domiciliu pentru minorul care a tâlhărit un elev în sala de clasă

0

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roman, despre faptul că fiul său a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

În urma activităților investigative desfășurate de polițiști s-a stabilit faptul că, în jurul orei 14:00, un minor în vârstă de 16 ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns în incinta unui liceu, din municipiul Roman, unde cunoscând faptul că elevii au primit bursa socială, s-ar fi apropiat de persoana vătămată, un minor în vârstă de 16 ani, care se afla în sala de clasă, pe care l-ar fi amenințat cu acte de violență, l-ar fi lovit și i-ar fi sustras suma de 200 de lei.

Persoana bănuită de comiterea faptei s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Roman, împreună cu fratele său major, ocazie cu care a predat suma de 200 de lei persoanei vătămate. Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore.

La data de 21 ianuarie a.c., Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Roman a dispus măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.