Armă de vânătoare artizanală descoperită de polițiști. Pentru proprietar s-a deschis dosar penal
O armă letală artizanală, deținută în mod ilegal, a fost descoperită de polițiști.
La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din Rădeni ar deține la domiciliu, fără drept, o armă letală de vânătoare.
În baza investigațiilor desfășurate în colaborare cu polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Păstrăveni, în curtea unui tânăr de 26 de ani, a fost descoperită o armă letală artizanală, supusă autorizării, deținută în mod ilegal.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că soția bărbatului i-ar fi înmânat tânărului arma în cauză, pentru a o ascunde.
Arma a fost indisponibilizată și ridicată de polițiști, în vederea expertizării din punct de vedere criminalistic
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
În conformitate cu Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) – (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- au împlinit vârsta de 18 ani;
- deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;
- nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
- nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie;
- sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme, componente esenţiale şi muniţii;
- nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor;
- au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
- nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5);
- nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.