Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Atenționare meteo: Cod galben de ninsori abundente în 20 de judeţe

0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod galben de ninsori abundente, valabilă până luni după-amiaza, în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti.

Potrivit sursei citate, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 – 11 ianuarie, ora 14:00, vor predomina ninsorile, moderate şi însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăşi local 10 – 20 cm şi, izolat, 30 – 40 cm. Astfel, în cursul nopţii de duminică spre luni (10/11 ianuarie), în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, iar în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice şi de 60 – 70 km/h în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea.

Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea, respectiv Municipiul Bucureşti.

Totodată, în intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 13 ianuarie, ora 10:00, va fi vigoare o informare de precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei, ce vizează cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 15 – 30 l/mp.

Temporar, va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan şi Dobrogea vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi se va forma polei.

ANM precizează că, în a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Local şi temporar va mai ninge. AGERPRES

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.