STIRI Modificări ale O.U.G. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență April 2, 2020 0
STIRI Mucos de 16 ani, aflat în arest la domiciliu, reținut pentru că și-a bătut mama! April 2, 2020 0
STIRI Ionel Arsene : Sunt convins de devotamentul cadrelor medicale nemțene și de aceea fac tot ce pot pentru a le veni în ajutor cu echipamente de protecție și dotări pentru spital April 1, 2020 0
STIRI Laurențiu Leoreanu : Astăzi, alături de colegii parlamentari din PNL, am depus un amendament prin care impozităm pensiile speciale, pentru a putea duce banii în lupta anti-COVID19 April 1, 2020 0
STIRI Intră în vigoare noile amenzi pentru nerespectarea izolării, iar sumele sunt uriașe April 1, 2020 0
STIRI Personalul unor farmacii din România s-a gândit să vândă 600 de sticle de soluție de curățare drept alcool sanitar April 1, 2020 0
STIRI Ionel Arsene : Am mers pe drumul județean DJ 155M, la Țolici, în comuna Petricani, pe care se toarnă asfalt, lucrările urmând a fi în scurt timp finalizate April 1, 2020 0
STIRI George Biciușcă : Incepand de azi demaram strangerea de fonduri pentru ajutorarea unor familii nevoiase April 1, 2020 0