Dental Alliance

November 26, 2025

Autostrada Unirii – A8: Toate contractele din sectorul montan au fost semnate Daniel-Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț: „Un pas concret și mult așteptat pentru Neamț și întreaga Moldovă”

0

Luxury by Aqua Dent

Astăzi au fost parafate ultimele două contracte aferente sectorului montan al Autostrăzii Unirii – A8, moment care marchează intrarea întregului tronson Miercurea Nirajului – Vânători-Neamț în etapa de proiectare. Este, practic, punctul de la care proiectul avansează către execuție, fază așteptată de ani de zile atât de autorități, cât și de cetățenii Moldovei.

Președintele PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a subliniat importanța acestui progres major și a transmis mulțumiri ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, pentru ritmul impus proiectului și pentru determinarea cu care a adus A8 în etapa în care toate contractele sunt active și funcționale.

„Este un pas concret și important, mult așteptat în județul Neamț și în întreaga Moldovă”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, evidențiind faptul că semnarea completă a contractelor în sectorul montan reprezintă una dintre cele mai importante evoluții recente în ceea ce privește conectivitatea Moldovei cu restul țării.

Totodată, Harpa a ținut să remarce contribuția fostului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, cel care a asigurat continuitatea proiectului în perioada precedentă, evitând blocaje sau întreruperi în etapele tehnice și administrative. „Fără continuitatea dintre mandate, nu am fi ajuns în acest punct”, a punctat liderul PSD Neamț.

Autostrada A8 este considerată o arteră esențială pentru dezvoltarea Moldovei. Pentru județul Neamț, aceasta înseamnă conectare rapidă cu Transilvania și cu marile coridoare naționale de transport, premise solide pentru dezvoltare economică, atragerea investițiilor și creșterea mobilității forței de muncă și a turismului.

Odată cu activarea tuturor contractelor pe sectorul montan, proiectul se apropie de cea mai importantă etapă – execuția propriu-zisă – moment de referință în infrastructura strategică a României.

Leave a Reply