Avea permisul anulat dar se plimba prin Bălușești
La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din Bălușești, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta avea permisul de conducere anulat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.