Dental Alliance

Alegeri 2024

November 27, 2024

Bancnotă aniversară, lansată de BNR pe 1 Decembrie 2024. Cum va arăta și ce valoare va avea

0

Banca Națională a României lansează o nouă bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”, pe data de 1 Decembrie 2024. 

Potrivit Băncii Naționale a României, „preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare (…) este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare”. Bancnotele vor avea o valoare nominală de 100 de lei și vor avea „putere circulatorie pe teritoriul României”.

Lansarea bancnotei se va realiza prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României, iar tirajul maxim pentru pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote, anunță Banca Națională.

Cum arată noua bancnotă în valoare de 100 de lei

Potrivit PNR, pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”. În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.

Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

 

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul: „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă. Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos.

Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTĂ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate. Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.

sursa, foto: BNR

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.