Bărbat de 37 de ani, din Ion Creangă, reținut pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu şi ameninţarea propriei mame
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie provizoriu şi ameninţare.
Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, un bărbat de 37 de ani, din Ion Creangă, pe fondul consumului de alcool, i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă mamei sale, în vârstă de 69 de ani.
În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În cursul aceleiaşi zile, cel în cauză ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu, fiind depistat de poliţişti în incinta imobilului. .
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive