Bărbat din Poienari reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat din Poienari a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.
La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție.
Din cercetările efectuate a reieșit că, un bărbat de 49 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței soției sale, fiind depistat de către polițiști în incinta locuinței, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Roman la data de 19 iunie 2020.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.