Bărbat din Săbăoani arestat la domiciliu pentru tâlhărie calificată
La data de 31 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de un bărbat de 56 de ani, din Săbăoani, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 31 decembrie, în jurul orei 09:00, în timp ce bărbatul, de 56 ani, se deplasa spre domiciliul său, din Săbăoani ar fi fost acostat de o persoană, care ar fi coborât dintr-un autoturism și l-ar fi deposedat prin violență de o borsetă pe care o avea asupra sa, în care se afla suma de 10.000 de lei.
Polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 37 de ani, din Săbăoani.
În urma documentării activității infracționale, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
La data de 1 ianuarie a.c, bărbatul de 37 de ani a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.