Bărbat din Săbăoani reținut pentru că și-a înjunghiat un consătean. Ambii erau sub influența alcoolului
La data de 26 februarie a.c., persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În fapt, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 18:25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 31 de ani, din Săbăoani, a fost victima unei agresiuni. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 18:10, între doi bărbați cu vârste de 31, respectiv 47 de ani, ambii din Săbăoani, pe fondul unei stări de ebrietate, ar fi avut loc un conflict verbal. Urmare a acestui conflict, în timp ce bărbatul de 31 de ani, se deplasa pe o stradă din localitate, ar fi fost lovit cu un obiect tăietor, în zona șoldului stâng.
Bărbatul de 31 de ani a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Ulterior, s-a stabilit că leziunile suferite necesită un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat, la data de 26 februarie a.c., față de bărbatul de 47 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.