Băut bine, un bărbat și-a luat la bătaie iubita și pe fiica acesteia, care aveau față de el un ordin de protecție
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din 56 de ani, din localitatea Răucești, bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.
La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tîrgu-Neamţ au fost sesizați de către de o tânără, de 28 de ani, din Răucești, cu privire la faptul că tatăl său a încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată.
Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 56 de ani, din Răucești, ar fi provocat scandal la domiciliul concubinei sale, de 56 de ani, pe care ar fi lovit-o și amenințat-o cu acte de violență, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis de Judecătoria Tîrgu-Neamț.
Totodată, acesta ar fi lovit-o și pe fiica sa, care ar fi intervenit între cei doi pentru aplanarea conflictului.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea audierii.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti.
La data de 29 octombrie 2020, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.