Bonurile de masă în valoare de 100 lei pentru vaccinați pot fi ridicate în termen de până la șase luni. Perioada, prelungită
Cei care se vaccinează vor avea timp până la șase luni să-și ridice tichete de masă în valoare de 100 de lei, de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare în schemă completă.
Perioada fost prelungită prin ordin de ministru al Sănătății.
Anterior, termenul era de 60 de zile.
Noua măsură dispusă de ministrul interimar al Sănătății modifică articolul 5, alineatul 3 din ordinul 1863/2021 privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS CoV-2, astfel:
„(3) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare între data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare, și data distribuirii tichetelor de masă conform art. 4 pot ridica tichetele de masă de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă.”, se arată în ordinul de ministru…