Bugetarii vor primi o indemnizație de hrană în locul tichetelor de masă
Din decembrie 2018, bugetarii nu vor mai putea primi tichete de masă, întrucât acordarea acestora va fi abrogată. În locul acestora va apărea o indemnizație anuală de hrană, a cărei valoare se va situa la nivelul a două salarii minime brute pe țară, adică suma de 2.900 de lei, în condițiile în care salariul minim brut este acum de 1.450 de lei.
Potrivit Legii Salarizării Unitare, de la 1 decembrie 2018, este stabilită abrogarea prevederilor din Legea nr. 142/1998 referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din sectorul bugetar, dispoziție de care beneficiază oricum, în practică, puține persoane angajate la stat.
Eliminarea tichetelor de masă va fi compensată cu acordarea unei indemnizații de hrană anuale, situate la nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. Iar cum valoarea salariului minim brut pe țară este, de la 1 februarie 2017, de 1.450 de lei, rezultă că indemnizația de hrană va avea un cuantum dublu, de 2.900 de lei, începând cu decembrie 2018.
Practic, aceasta va fi acordată proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, informează avocatnet.ro.
Potrivit Legii Salarizării, de acești bani vor beneficia bugetarii, „cu excepția personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană”. În plus, documentul stabilește că indemnizația de hrană nu va fi acordată persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite.