Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, realizarea drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău este o prioritate pentru mine, în domeniul infrastructurii mari!

0

Încă de la început subliniez faptul că această investiţie înseamnă o dezvoltare economică majoră a zonei Piatra-Neamţ Metropolitan, până la graniţa cu judeţul Bacău.
Toate localităţile care vor fi tranzitate de acest drum expres, pornind de la Piatra-Neamţ şi până la Dumbrava Roşie, Săvineşti, Roznov, Zăneşti, Podoleni, Borleşti, Rediu, Costişa şi Cândeşti, vor beneficia de o dezvoltare rapidă, pe verticală.
Având în vedere această cale rutieră rapidă, localităţile vor deveni atractive pentru investitori, ceea ce înseamnă locuri de muncă bine plătite – şi forţa de muncă va rămâne acasă – dar şi taxe şi impozite care vor fi colectate la nivel local, care la rândul lor vor genera alte investiţii.
Este un proiect de peste 600 milioane euro care va aduce, la rândul său, alte proiecte atât de necesare pentru dezvoltarea judeţului Neamţ.
Pe de altă parte, drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău va lega municipiul reşedinţă şi localităţile de pe acest traseu, de autostrăzile A7 şi A8.
Ambele autostrăzi sunt proiecte gândite şi demarate de guvernarea liberală, atunci când ministrul Transporturilor era colegul meu de la PNL, Lucian Bode.
Asta înseamnă gândire liberală, investiţii pentru dezvoltarea tuturor comunităţilor şi pentru toţi oamenii.
De aceea mi-am luat angajamentul ca în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean să fiu un partener corect şi onest al tuturor primarilor din judeţ, indiferent de culoarea politică, pentru că împreună trebuie să lucrăm într-o echipă care să fie în slujba tuturor nemţenilor!
Material de propaganda electorala comandat de PNL Neamț CMF 21240015, publicat pe roman24.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.