CAMPANIE PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR PRODUSE PE FONDUL NERESPECTĂRII REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂ
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia combaterii excesului de viteză, în cadrul campaniei preventive SPEED, activitate organizată sub coordonarea TISPOL.
Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.
În cadrul acțiunii, au fost folosite toate aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier, inclusiv cele neinscripționate, fiind aplicate 724 de sancțiuni contravenționale, dintre care 472 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost reținute 106 permise de conducere, dintre care 79 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, au fost retrase 22 certificate de înmatriculare și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.