Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, în octombrie. Data la care vor intra banii

0

Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, în octombrie. Peste 2,6 milioane de români vor primi în luna octombrie o nouă tranșă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente. Cardurile de alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate din data de 15 octombrie, cu o nouă tranșă de 250 de lei, a anunțat miercuri ministrul Investițiilor, Adrian Câciu. 

Guvernul a majorat plafonul veniturilor de la care se acordă voucherele sociale, la 2.210 lei. Măsura a fost luată în contextul creșterii pensiilor din septembrie.

Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, în octombrie

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

  • persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile sociale pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

„Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie”, a precizat ministrul, miercuri, pe pagina de Facebook.

Până la această dată, beneficiarii de carduri de alimente au primit tranşa de 250 de lei pentru alimente în lunile februarie, aprilie, iunie şi august. Astfel, mai rămân de virat doar două tranşe, în lunile octombrie şi decembrie, însumând 500 de lei.

Situații întâlnite de beneficiari, explicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

  • Am primit cardul, dar nu este încărcat

Sunt câteva situații în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu poate efectua plata până nu primește această confirmare de la C.N. Poșta Română.

Dacă aveți card și nu este încărcat, sunați la 031.9268.

  • Am pierdut cardul / cardul nu funcționează

Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcționează cardul social trebuie să anunțe emitentul, apelând serviciul de Asistență Clienți sau utilizând aplicația mobilă a emitentului.

Emiterea unui nou card și expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.

Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

– Edenred: 021 301 33 03

– Sodexo: 021 204 46 64

– UP România: 0374 66 22 73

Carduri sociale de 250 de lei pentru alimente: din 2025, valoarea voucherelor se reduce la jumătate

În cursul anul 2024, cardurile de alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate cu câte o tranșă de 250 lei, o dată la două luni.

În perioada 2025 – 2027, acestea vor avea o valoare nominală de 125 lei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.