Ce trebuie sa stie romanii din Franta!
„În continuarea informaţiilor transmise referitoare la atacul de la Nisa, Franţa, Ministerul Afacerilor Externe informează că până la acest moment, printre decedaţi, nu au fost identificaţi cetăţeni români. Totodată, conform ultimelor informaţii disponibile, printre victimele rănite şi spitalizate se află 2 cetăţeni români. O echipă consulară a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătura cu rudele persoanelor rănite”, a transmis ulterior MAE prin intermediul unui comunicat de presă.
MAE informează că cetăţenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată de autorităţile franceze: +33 493722222.