Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

„Centre respiro“ construite de Consiliul Județean la Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț

0

Consiliul Județean Neamț construiește patru „centre respiro“ pentru adulții cu dizabilități, care trăiesc în familiile lor. Investițiile se vor realiza în municipiul reședință de județ – pe străzile Gavril Galinescu și Pepinierei, în municipiul Roman – pe strada Cireșilor, și orașul Târgu-Neamț, la Blebea. 

„După atâtea proiecte din domeniul asistenței sociale pe care le-am derulat în județul nostru, pentru asistații care trăiesc în centre sau pentru copiii cu probleme deosebite de sănătate care stau cu părinții, era timpul să ne îndreptăm atenția și către familiile care au în grijă adulți cu dizabilități! Pentru ca respectivele familii să aibă puțin timp «să respire», construim centre în care adulții cu dizabilități să fie aduși ziua și să fie supravegheați de personal de specialitate. Vom realiza, prin DGASPC, două centre la Piatra-Neamț și câte unul la Roman și Târgu-Neamț!

Sunt absolut convins de necesitarea acestor «centre respiro» atât pentru persoanele cu dizabilități, care vor avea șansa de a «schimba mediul» din când în când, cât și pentru aparținătorii lor, care vor fi degrevați de sarcina atât de grea,de a avea grijă continuu de un om cu probleme grave! 

Sunt multe proiecte care trebuie implementate în județ, dar cele din domeniul protecției sociale sunt printre prioritățile mele!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. 

 

Conform legislației în vigoare, centrele respiro se realizează doar în mediul urban. Fiecare astfel de unitate care urmează a fi realizată în cele trei orașe din Neamț va avea o capacitate de 10 locuri. Persoanele cu dizabilități care vor fi găzduite de respectivele centre vor beneficia de servicii de cazare, masă, informare și consiliere, asistență pentru sănătate și sprijin consolidarea abilităților de viață.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.