Cherestea de 44.000 de lei confiscată de polițiștii romașcani, împreună cu mașina cu care era transportată

La data de 19 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN2-E85 din direcția Hanul Ancuței, se deplasează un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă care este posibil să transporte material lemnos fără documente de proveniență.
În temeiul sesizării polițiștii au procedat la oprirea regulamentară a ansamblului auto, care transporta cherestea, în municipiul Roman. Procedând la verificarea legalității transportului, a rezultat faptul că acesta nu este însoțit de un aviz de transport al mărfii, materialul lemnos fiind fără proveniență. Ansamblul de vehicule a fost însoțit la depozitul Ocolului Silvic Roman, unde împreună cu reprezentanții silvici a fost inventariat materialul lemnos, rezultând o cantitate de aproximativ 61 m.c. cherestea, în valoare de 44.000 lei.
Ansamblul auto și materialul lemnos au fost indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor în cauză.