Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Cinci persoane din Neamț, reţinute în dosarul privind eliberarea unor certificate de vaccinare anti-COVID-19

0

Cinci persoane au fost reţinute, miercuri, în urma celor 25 de percheziţii efectuate în Neamţ şi Iaşi de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul unui dosar privind infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

 

Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi trei medici, o asistentă şi un intermediar.

Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane.

„În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, arată un comunicat al DGA.

Dosarul penal a fost iniţiat ca urmare a sesizării formulate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ de către DGA Neamţ.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor DGA serviciilor judeţene anticorupţie Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui şi Bacău, a poliţiştilor din cadrul IPJ Neamţ, precum şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ şi Brigăzilor de Operaţiuni Speciale Bacău şi Suceava.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.