Încheiem prezentarea campionilor noștri, care au reprezentat Clubul Sportiv Bao Roman și România, la Campionatul European pentru Copii și Juniori, desfășurat în Franța, la Saint Memmie, în perioada 26 – 28 aprilie 2024, cu o poveste deosebită de determinare și curaj.
Sofia-Ioana Zalomir
Vârstă: 9 ani
Școala: Școala Gimnazială “Alexandru Ioan-Cuza”, clasa a II-a C
Sofia-Ioana Zalomir, una dintre cele mai promițătoare sportive ale Clubului Sportiv Bao Roman, a fost nevoită să renunțe la visul ei din cauza unor probleme de sănătate apărute chiar pe timpul deplasării spre Franța. În ciuda acestui obstacol neașteptat, Sofia a demonstrat o maturitate și o determinare rar întâlnite la vârsta ei. Titlul de campioană națională, obținut cu doar două săptămâni înainte de Campionatul European, îi oferea toate motivele să spere la rezultate frumoase în cele două probe de concurs pentru care se pregătise intens.
Întoarcerea neașteptată din drum nu i-a diminuat entuziasmul și pasiunea pentru sport. Sofia a dat dovadă de o voință de fier și o perseverență remarcabilă, continuând să se antreneze cu aceeași dedicare. Este un exemplu demn de urmat pentru toți colegii și prietenii ei, iar eforturile sale merită toată aprecierea noastră.
Felicităm pe Sofia pentru munca și determinarea de care dă dovadă în fiecare zi și îi urăm mult succes în continuare. Suntem siguri că viitorul îi rezervă multe alte succese și bucurii.
FELICITĂRI ȘI MULȚUMIRI PĂRINȚILOR! 🙂