COD GALBEN în judeţul Neamţ: un ultim asalt al iernii
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD GALBEN pentru zona estică a judeţului Neamţ. Avertizarea este valabilă miercuri, 27 martie, între orele 6:00-20:00. Potrivit ANM, sunt posibile ninsori, polei şi intensificări ale vântului.
“În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55-75 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, local, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze de 80-100 km/h, iar zăpada va fi spulberată. Temporar vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și la cote mai reduse, cu viteze de până la 45-55 km/h. În jumătatea de nord a Moldovei trecător vor fi precipitații slabe, mai ales sub formă de ninsoare și condiții de polei“, precizează ANM.