Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Probleme Neuropsihice de la Dragomirești, aproape de deschidere

0

Lucrările din cadrul acestei investiții pe care o gestionează Consiliul Județean Neamț sunt într-un stadiu avansat de realizare. În această perioadă se intervine pentru asigurarea utilităților – instalațiile de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică. În același timp se execută lucrările pentru realizarea rigolelor ce vor colecta apele pluviale din incinta centrului și sistemul rutier proiectat – trotuare, alei și drumul din incintă.
Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Probleme Neuropsihice din comuna Dragomirești va fi o extensie a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni. Acolo vor fi găzduiți atât o parte din asistații respectivei unități, cât și pe cei de la CIA Roman.
„Valoarea totală a investiției derulată de către Consiliul Județean Neamț este de 16 milioane de lei, bani cu care se realizează șapte case pentru cazarea asistaților, un corp central (spitalul, bucătăria, sala de mese și sala de activități), un corp administrativ și o clădire anexă. Clădirile sunt pavilionare și includ toate funcțiunile principale necesare serviciilor medicale, administrative, de cazare, etc.
La finalizarea acestui proiect se vor crea circa 100 de noi locuri de muncă, un aspect extrem de important pentru nemțenii interesați de a avea un serviciu și totodată vom asigura cele mai bune condiții de trai pentru beneficiarii care vor fi mutați în acest centru“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.