Comuna Moldoveni a depășit pragul de 3/1.000 locuitori infectați cu COVID -19
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL NEAMŢ
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
HOTĂRÂRE
privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății publice
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ
Având în vedere:
– prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– informarea Direcției de Sănătate Publică Neamț privind situația epidemiologică la nivelul județului Neamț;
În temeiul prevederilor art. 22, lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv comuna Moldoveni (3,45).
(2) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv comuna Moldoveni (3,45).
(3) Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv comuna Moldoveni (3,45).
(4) Este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, din aceste localități, doar pentru persoanele cazate în cadrul unităților respective.
(5) Este permisă activitatea operatorilor economici, din aceste localități, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în exteriorul clădirilor (terase).
(6) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se află într-una din situațiile menționate în prezentul articol, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Art. 2. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (1,81), comunele Alexandru cel Bun, Ghindăoani (2,64), Costișa (2,56), Bodești (2,39), Dumbrava Roșie (2,38), Păstrăveni (2,25), Mărgineni (2,17), Dobreni (2,12), Dochia (1,99), Podoleni (1,99), Drăgănești (1,91), Săvinești (1,91), Zănești (1,82), Bicaz Chei (1,74), Agapia (1,66), Piatra Șoimului (1,65), Farcașa (1,62), Hangu (1,61), Horia (1,50).
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (1,81), comunele Alexandru cel Bun, Ghindăoani (2,64), Costișa (2,56), Bodești (2,39), Dumbrava Roșie (2,38), Păstrăveni (2,25), Mărgineni (2,17), Dobreni (2,12), Dochia (1,99), Podoleni (1,99), Drăgănești (1,91), Săvinești (1,91), Zănești (1,82), Bicaz Chei (1,74), Agapia (1,66), Piatra Șoimului (1,65), Farcașa (1,62), Hangu (1,61), Horia (1,50).
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile de pe raza județului Neamț unde se constată că incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, respectiv municipiul Roman (1,81), comunele Alexandru cel Bun, Ghindăoani (2,64), Costișa (2,56), Bodești (2,39), Dumbrava Roșie (2,38), Păstrăveni (2,25), Mărgineni (2,17), Dobreni (2,12), Dochia (1,99), Podoleni (1,99), Drăgănești (1,91), Săvinești (1,91), Zănești (1,82), Bicaz Chei (1,74), Agapia (1,66), Piatra Șoimului (1,65), Farcașa (1,62), Hangu (1,61), Horia (1,50).
Art. 3. (1) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la art. 1 și art. 2.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 -23.00, în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la art. 1 și art.2.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Neamț, care nu sunt menționate la alin. (1) și (2).
Art. 4. Se menține obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, în localitățile de pe raza județului Neamț, cum sunt piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.
(3) Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația de a afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.
Art. 5. (1) Măsurile prevăzute la art. 1 și art. 2 intra în vigoare începând cu data de 31 octombrie 2020, ora 08.00, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Se menține măsura prevăzută la art. 1 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 72 din 23 octombrie 2020, urmând a fi analizată, la expirarea perioadei de 14 zile, în funcție de incidența cumulată a cazurilor.
Art. 6. (1) Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va asigura comunicarea prezentei hotărâri membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și unităților administrativ-teritoriale nominalizate.
(2) Autoritățile administrației publice locale din județul Neamț vor aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri, prin afișarea acesteia pe raza unităților administrativ teritoriale.
PREŞEDINTE,
PREFECT
George LAZĂR