Comunicat de presă PNL Neamț: ”Prefectul Adrian Niță, sfidător și indiferent față de comunitățile afectate de calamități”
Mare iubitor de petreceri, mai ales cele care sunt organizate din bani publici, prefectul Adrian Niță a uitat complet de rolul pe care-l are în județul Neamț și i-a tratat cu dispreț pe locuitorii din comunele Hangu și Crăcăoani, afectate de codul roșu de ploi, anunțat din timp de meteorologi.
În loc să se deplaseze urgent în cele două comune, vremelnicul prefect a decis să bifeze, alături de fruntașii PSD din județul Neamț, chermezele publice de la Tg. Neamț, sâmbătă, și de la Valea Ursului, duminică.
Considerăm această atitudine ca fiind revoltătoare și sfidătoare, în condițiile în care prefectul este președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și are obligația, dar și toate pârghiile pentru a interveni în caz de urgență majoră, așa cum a fost în cele două comune.
Este de neînțeles de ce a preferat să meargă la petreceri publice, la chemarea noului șef de partid, un mic baron local în devenire, Daniel Harpa, uitând complet de locuitorii din cele două comune.
Această atitudine demonstrează nu doar disprețul și indiferența cu care înțelege să trateze grave probleme în județul Neamț, dar și servilismul față de PSD, partidul care l-a numit în această funcție de care este, în mod evident, nedemn.
sursa foto – PNL Neamț
De fapt, prefectul Adrian Niță nu face altceva decât să urmeze linia trasată de PSD Neamț, un partid care nu a fost niciodată preocupat de adevăratele probleme ale județului Neamț, ci doar de interesele proprii. Confuz, Adrian Niță ar face orice să-și păstreze scaunul de prefect, chiar dacă asta înseamnă să răspundă, umil, celor doi stăpâni: Ionel Arsene, cel care conduce de facto PSD Neamț, și Daniel Harpa, președintele PSD în acte, doar de fațadă.
Dacă ar avea un minim de decență, prefectul Adrian Niță ar demisiona urgent din această funcție, și-ar cere scuze locuitorilor din Hangu și Crăcăoani și s-ar preocupa să dea toți banii înapoi pe care-i datorează nemțenilor, așa cum a fost obligat de instanțele de judecată.
Biroul de presă al PNL Neamț