Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

CONACUL BOGDAN din Gâdinți scos la vânzare pentru suma de …

0

Pe nedrept numit conac, domeniul pare mai degrabă a înconjura un castel de poveste la scară mică. Intrarea princiară susține această afirmație cu asupra de măsură, fiind vorba despre un corp de clădire cu turn și șapte încăperi. Și biserica ctitorită în apropiere de aceeași familie Bogdan arată rangul proprietății.
Corpul principal, monument istoric clasa B, reprezentativ pentru patrimoniul local, împreună cu cele zece anexe, se desfășoară pe 1,75 ha. Clădirea principala are o suprafață construită desfășurată de 1.406 mp. Stilul neogotic creionează fațada unui castel cu turn și turle zvelte strânse parcă într-o centură din corpuri de clădire cu regim P+1. Turnul central poartă o emblemă în centru, sub golurile de aerisire – bourul Moldovei și stema familiei Bogdan.
Acoperișul de tablă are aspect de piele de pește, solzi gri, solzi albăstrui și alții ruginii păstrând în ei trecerea timpului și a ploilor. Aspectul de poveste este greu de conciliat cu realitatea recentă în care conacul a adăpostit un spital psihiatric. Castelul Bogdan are peste 200 ani de atestare documentară și deși timpul a fost blând cu clădirea semnele lui și ale celor ce l-au trăit se văd – porțiuni de zidărie sunt mâncate de ploi, cărămida este dezgolită, expusă ca o rană iar uși secundare au tâmplărie de termopan. Per ansamblu însă, clădirea oferă premisele unui proiect ușor de adus în contemporan.
Conacul este o oază, o doză de viață molcomă, aristocrată așa cum doar boierii Moldovei știau trăi – Dimitrie Bogdan și soția sa, Georgeta, au ridicat acest conac în 1812, alături de biserica cu hramul Sfântului Dumitru, unde își petrec eternitatea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.